La 7 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene. Biserica Ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor şi numai Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul fac excepţie de la regulă.

  Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut in cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Data de 24 iunie nu a fost fixată întâmplător. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezatorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a zecea. Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie 23 septembrie.

     Pe de altă parte, după solstițiul de vară din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească. De aici putem înțelege că Sfântul Ioan Botezătorul, persoana care reprezintă Legea Veche, se naște într-un timp când ziua se micșorează, ca semn ca Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Nașterea Mântuitorului este prăznuită pe 7 ianuarie, după solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească.

   În calendarul popular, ziua de 7 iulie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaică. Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, fiind considerate niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui. Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 6 spre 7 iulie, cântă și dansează, împart rod holdelor, înmulțesc animalele și păsările și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor. Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede, când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea. Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea de dinaintea sărbătorii, în credința că-și vor visa ursitul.